Dramatic! Mamă și polițistă, Ionela se luptă cu boala care răpește vieți: cancerul

21 01. 2020, 08:30

O poveste de viață care schimbă percepția. Ionela este mamă și polițistă, iar viața ei atârnă de un fir de ață.

Oamenii au uitat să mai zâmbească când cei dragi le sunt alături. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul mamei polițiste, Ionela, când într-o zi toată lumea ei s-a prăbușit.

Teama face parte din natura noastră. Și pentru mama-polițistă Iordache Alexandra Ionela frica s-a instalat în suflet: îi este teamă că nu-și va vedea copiii crescând. De aceea, mămica are nevoie de ajutorul oamenilor. Tratamentul pe care îl are de făcut este scump: 23.000 de euro/lună. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook ”Polițiștii au umor”.

„A alergat după bețivi la volan, în trafic, după inconștienți care nu posedau permis de conducere, a sărit în ajutorul victimelor accidentelor, a donat din puținul său copiilor lipsiți de căldura părintească, a fost pe stradă, lângă colegii ei oriunde a fost nevoie, în ploaie, viscol, sub soarele arzător din București pe timpul verii, acum…acum are nevoie de ajutorul nostru. Asta ar fi, pe scurt, povestea tristă a colegei mele, comisar de poliție Iordache Alexandra Ionela, o polițistă excepțională, un om altruist, o colegă de toată isprava. A început profesia de polițist ca agent, în 2005, dar Ionela și-a dorit mai mult, a învățat pe brânci, a susținut examene și a devenit ofițer după câțiva ani. În 2017 a fost diagnosticată cu ”melanom malign al membrului inferior”, inclusiv șoldul, un cancer destul de agresiv. S-a operat, operația părea că era o reușită, dar…în noiembrie 2019, urmare a unei biopsii la nivelul plăgii, a fost confirmată recidiva, diagnosticul fiind ”melanom malign nivel Clark IV, nerezecabil, cu metastaze multiple”. La acest moment se impune o terapie țintită pentru diminuarea metastazelor, respectiv TAFINLAR și MEKINIST, urmat de imunoterapie. În funcție de involuție, metastazele acestea ar putea fi operate. În afara de medicamentație, posibile intervenții chirurgicale, la costuri se adaugă investigațiile medicale imagistice efectuate la fiecare 2 luni, transport, cazarea ș.a.m.d.

Doar medicamentația țintită costă aproximativ 23.000 euro/lună. 23.000!! Aproape 3.700 de lei pentru fiecare zi de viață! Nu știu câți dintre noi au fost în această stare de disperare, încât să ceară viață, la propriu, de la semenii lor. Pentru că, în România, viața costă. Al naibii de mult. Ionela este căsătorită și este mama a doi copii, vrea să îi vadă cum cresc, vrea să se bucure de ei ca oricare părinte. Când medicul îți spune că rețeta costă 1.000 de lei parcă mai ai o rază de speranță. Dar v-ați gândit vreodată cum e să-ți spună medicul că rețeta lunară costă 110.000 de lei?! Cam câtă disperare și cât deznădejde trebuie să te apuce? Am decis să o ajut pe Ionela pentru că este un om deosebit, nu pentru că este polițistă. Boala nu poartă uniformă, oricare dintre noi poate pica în plasa acestei nemiloase boli. De aceea vă rog să ajutați sau să distribuiți acest anunț umanitar. Vă mulțumesc! Cine dorește să facă donații, o poate face în conturile aflate pe numele său la Banca Transilvania.

IORDACHE-ALEXANDRA IONELA
Cont EURO
RO18BTRLEURCRT00H6051501
Cont LEI
RO53BTRL04101201H60515XX”.

https://www.facebook.com/politistiiauumor.ro/posts/2701529066633552?__xts__[0]=68.ARAgt8153BxVolnVM6FQjbhrHztyPCiyShyjqftWObzJ3f5mGXtHmEkCkJ7jY_FLZ50Gr8MVgr3Q6YU7_NyWjPg77Bp1oe9OXodwg4kpMVVfTHqmOC7l7xwLv8uBq3XLiUPZ6ypFO9VlM29wgE0666LzcO3TYYqsq-rqXSqjB3pAGda_NcqGVzBkXCkNiBiXQs5qOjMMjFcikYuBboPIWh6CcsBOcBc-0QWZfA_GadbaBh0GgSt4nV544bVMuhKNTakGzigwPQobDDPfHfTqaSBRpbCcxta66B4zfCiyYZLJCA7Yrhya47Il9fk5mXYgNVk0RHKcLSCWXnGh-lnGpMQTUw&__tn__=-R